FACEBOOK

Ultimele știri

Măsura 16 – Cooperare 

 

Submăsura 16.4 Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare

 

1. Descrierea acțiunii

Obiectivul acestei submăsuri este acela de a promova cooperarea între actorii locali, în scopul comercializării produselor agoalimentare prin intermediul lanțurilor scurte. Submăsura nu presupune numai cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianţi alimentari cu amănuntul, restaurante, hoteluri şi alte forme de cazare în spațiul rural, ci şi realizarea de

parteneriate cu organizații neguvernamentale şi autorităţi publice.

Sprijinul se acordă pentru investiţii tangibile şi/sau intangibile pentru promovarea unor proiecte comune care implică cel puţin două entităţi care cooperează pentru:

Crearea /dezvoltarea unui lanţ scurt de aprovizionare/piețe locale (cu produse alimentare), şi/sau

­ Activităţi de promovare referitoare la crearea /dezvoltarea unui lanţ (sau lanţuri) scurt/e de aprovizionare (cu produse alimentare) şi la piața locală deservită de acest lanț/aceste lanțuri;

2. Tipul sprijinului

Sprijinul se va acorda în maximum două tranșe astfel:

70% din cuantumul maxim al sprijinului acordat, la primirea deciziei de finanțare;

30% din cuantumul maxim al sprijinului acordat la depunerea cererii finale de plată.

 

3. Beneficiarii

Parteneriate constituite din minimum un partener din categoriile de mai jos și cel putin un fermier sau un/o grup de producători/cooperativă care activează în sectorul agricol.

Microîntreprinderi și întreprinderi mici;

Organizații neguvernamentale;

Consilii locale.

Unități școlare, sanitare, de agrement și de alimentație publică.

4. Cheltuieli eligibile

Cheltuielile eligibile vor fi acordate conform prevederilor Art. 35 (5) și pot cuprinde:

­ Studii/planuri;

­ Activități de animare;

­ Costurile de funcţionare a cooperării;

­ Costuri directe ale proiectelor specifice corelate cu planul proiectului;

­ Costuri de promovare.

Sprijinul se acordă pentru activităţile prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul planului proiectului.

5. Condiții de eligibilitate

­ Solicitantul se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili;

­ Solicitantul prezintă un acord de cooperare care face referire la o perioadă de funcționare cel puțin egală cu perioada pentru care se acordă finanțarea;

­ Solicitantul prezintă un studiu/plan, inclusiv studii de fezabilitate tehnică/economică privitor la conceptul de proiect privind lanțul scurt de aprovizionare;

­ Solicitantul prezintă un concept de marketing adaptat la piața locală și un plan privind activitățile de promovare propuse.

6. Sume și rate de sprijin aplicabile

Ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile

Cuantumul maxim al sprijinului este de până la 100.000 Euro.

Costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiectul depus.

CĂUTARE

Lun Ma Mie Joi Vi Sam Dum
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30

Chestionar

Au fost utile informații în pagina noastră?
De unde cumpăraţi produsele alimentare pentru familia dumneavoastră?
Care sunt sursele de informaţii privind măsurile deschise/actuale de susţinere prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 ?

Vizite

1093200

LUAȚI LEGĂTURA CU NOI

Joomla forms builder by JoomlaShine

CONTACTAȚI-NE

Asociația „Școala Dobrogeană de Agricultură și Afaceri” (DABS)

 

Bulgaria

9300 Dobrich,

str. ”Balgariya” nr. 3

tel.: +359 (58) 655 620, +359 (58) 655 626

fax: +359 (58) 605 760,

e-mail: dabs_bg@yahoo.com,

agroinfo.project@gmail.com

Pagină web:

http://agroinfo.dabu-edu.org

http://dabu-edu.org/

GĂSIȚI-NE PE FACEBOOK

GĂSIȚI-NE PE Youtube

Copyright (c) 2016 DABS All rights reserved.